|
In cadrul celei de-a V-a editii a Conferintei Nationale a Serviciilor Publice, ce s-a desfasurat in perioada 14-16 octombrie 2009 la Poiana Brasov, Patronatul Serviciilor Publice a lansat MEMORANDUMUL pentru un Program guvernamental de accelerare a investitiilor in infrastructura din mediul rural.
Memorandumul a fost aprobat de catre participantii la eveniment si transmis spre consultare autoritatilor centrale, in scopul oferirii unei valori practice masurilor prevazute in document.
Pentru textul integral al Memorandumului, cititi mai departe.
MEMORANDUM
pentru un
Program guvernamental de accelerare a investitiilor in infrastructura din mediul rural
Patronatul Serviciilor Publice din Romania
In urma consultarii:
· membrilor sai - operatori de servicii publice si autoritati publice locale-, a structurilor asociative ale societatii civile si a specialistilor in dezvoltarea locala;
· delegatilor si participantilor la seminarile regionale si la Conferinta Nationala a Serviciilor publice de la Poiana Brasov – 14-16 octombrie 2009.
Constatand:
· precaritatea patrimoniului public si privat al consiliilor locale din mediul rural – aferent serviciilor publice de baza: apa potabila, canalizare colectiva si epurare, respectiv forme alternative de tratare a apei uzate menajere, drumuri, echipamente scolare, culturale, sociale si de sanatate;
· numarul scazut de servicii de utilitati publice functionale si legal organizate in mediul rural;
· dezechilibre economice, de fluxuri financiare si investitionale severe – inacceptabile - intre marile aglomerari urbane si mediul rural – determinate de slaba atractivitate a teritoriilor rurale dar si de slaba directionare a fondurilor publice pentru investitii structurante;
· fenomenele de fragilizare si destramare a unor localitati si activitati rurale - ca urmare a imbatranirii populatiei, migratiei populatiei active si cu capacitate antreprenoriala – de multe ori chiar in afara teritoriului national;
· numarul infim al comunelor/proiectelor care au fost retinute pentru finantari in cadrul masurii 3.2.2 din PNDR, dar si fondul total foarte redus pentru aceasta finantare (cele 1.5 Md Euro nu reprezinta decat o medie de maxim 2,4 proiecte/ judet/ an adica – in ipoteza accesarii integrale a fondurilor - un maxim teoretic de 680 de proiecte pentru perioada 2007-2013);
· capacitatea redusa de autofinantare a autoritatilor publice si structurilor private din mediul rural si slaba diversificare a activitatilor, precum si eficienta redusa a actorilor economici si ai administratiei.
In conditiile in care:
· peste 45% din populatia Romaniei traieste inca in mediul rural;
· regiunile de dezvoltare din Romania sunt printre cele mai sarace din Uniunea Europeana (a carei politica regionala vizeaza reducerea decalajelor de dezvoltare);
· productia agricola si de bunuri alimentare este recunoscuta tot mai mult ca o miza strategica la nivel european si mondial;
· pentru Romania, productia agricola si de bunuri alimentare reprezinta cel mai cert si mai durabil potential de dezvoltare si de schimb;
· pe plan mondial sunt reconsiderate politicile societale in vederea reducerii modelelor energofage, a marilor concentrari urbane si pentru o mai judicioasa utilizare si protectie a resurselor;
· capacitatea de atractivitate a teritoriilor si capacitatea lor de dezvoltare depinde direct de nivelul lor de echipare tehnico-edilitara de baza.
Si in contextul crizei economice, care, mai ales in mediul rural:
· are un efect agravant asupra capacitatii de actiune a autoritatilor publice, a populatiei si a actorilor economici si sociali;
· conduce spre o destramare iminenta a unui numar considerabil de localitati si la fenomene de migratie a populatiei;
· accentueaza dezechilibrele – si altfel excesive – dintre mediul urban si rural,
supune atentiei partenerilor de dialog social si societati civile prezentul
MEMORANDUM
pentru lansarea unui
PROGRAM GUVERNAMENTAL DE ACCELERARE A INVESTITIILOR IN INFRASTRUCTURA PUBLICA DE BAZA DIN MEDIUL RURAL
Programul preconizeaza suportul administrativ, tehnic si financiar al Statului pentru realizarea proiectelor de investitii in infrastructura publica de baza din mediul rural – in perioada 2010-2013.
· Suportul va fi unul complementar cu programul de finantare europeana pentru dezvoltare rurala;
· Suportul va fi indreptat de urgenta si prioritar (incepand cu ianuarie 2010) pentru finantarea proiectelor deja depuse in cadrul sesiunilor din PNDR masura 3.2.2 – declarate eligibile, dar pentru care programul de finantare europeana nu mai are resurse;
· Suportul va viza un pachet de minim 1.000 proiecte pentru care sunt bugetate 2,5 Md EURO – o medie de pana la 2,5 Mil. EURO / Proiect integrat.
· Suportul va include o evaluare suplimentara a proiectelor cu punctaj redus si reconsiderarea unor criterii de evaluare (cresterea ponderii criteriilor de fezabilitate si a impactului socio-economic pentru supravietuirea si dezvoltarea teritoriului). Beneficiarii vor putea aduce amendamente proiectelor pentru a garanta si mari eficienta acestora;
· Suportul va fi finantat din resursele bugetului de stat si, majoritar, din credite directe destinate Programului sau din redirectionarea unor credite deja angajate;
· Suportul actioneaza ca un instrument strategic de dezvoltare socio-economica si, contextual, reprezinta o politica de solidaritate teritoriala si o politica pragmatica de iesire din criza globala;
· Suportul reprezinta cea mai eficienta utilizare a fondurilor atrase – intrucat peste 30% din valoarea bugetului afectat Programului revine spre bugetul de stat sub forma taxei pe valoarea adaugata si diverselor contributii;
· Suportul reprezinta o dinamizare pe orizontala a activitatilor in mediul rural cu impact transversal pentru activitatile generale de productie si de servicii;
· Suportul contribuie decisiv la stabilizarea si dezvoltarea activitatilor socio-economice din mediul rural, creste atractivitatea teritoriului si are un efect de parghie economica si financiara pentru economia locala, regionala, nationala.
In numele Participantilor
la Conferinta Nationala a Serviciilor Publice si a membrilor Patronatului Serviciilor Publice din Romania, semneaza
Presedinte
FLORIAN DUDU |